Mihai Trăistariu i-a făcut o farsă cunoscutei actriţe Maria Buză. Acesta s-a deghizat în femeie pentru a obţine un job la restaurantul actriţei, iar totul a fost prezentat în emisiunea "Xtra Night Show". Cu numele de "Florica Brânzoi", Trăistariu s-a prezentat la restaurantul Mariei Buză. Farsa nu a ţinut, însă, Maria Buză recunoscându-l repede pe Trăistariu.
„Am toalete pe care vreau să mi le curăţaţi. Vreau să văd cum faceţi curăţenie şi dacă se umflă muşchiul. Vă rog să îmi arătaţi cum vă mişcaţi. (…) Nu cred că o să vedeţi niciun ban, dar o să vă dau o cafea. Sub hainele astea am în faţa mea un bărbat cu o voce extraordinară”, i-a spus Maria Buză lui Mihai Trăistariu. „Eu nu spăl nici chiloţii mei. La ţară porţi chiloţii tot anul, dar nu îi speli. Diseară sper că primesc bănuţii. (…) Da, m-am spălat pe mâini când am ieşit de la toaletă”, a replicat cântăreţul.
După câteva sarcini la care nu s-a descurcat, Maria Buză l-a oprit pe Trăistariu din treabă. Artistul i-a cerut Mariei Buză banii pe munca prestată. „Eu vreau banii integral! Mie îmi trebuie tot!”, a spus Trăistariu.